🎒 Un început de an școlar cu o reușită pentru copiii din Podenii Noi!
Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele BEX al PUSL s-a aflat, în prima zi de școală, alături de copii și dascăli, la Podenii Noi, unde a fost inaugurată o școală complet reabilitată și modernizată, care îi va găzdui pe copiii din satul Valea Dulce. 📚
Este o investiție importantă pentru comunitate, realizată prin PNRR, fonduri locale și parteneriat cu Consiliul Județean, prin implicarea administrației locale.
👏 Felicitări primarului PUSL Mihai Alionte, viceprimarului, consilierilor locali și întregii comunități din Podenii Noi pentru această reușită!
Când există implicare și determinare, se pot face lucruri concrete pentru oameni și pentru viitorul copiilor noștri. 🇷🇴
Mult succes tuturor elevilor în noul an școlar! 📖✏️
