Profesorul Dan Voiculescu, președinte fondator și creator al doctrinei umanismului pragmatic, vorbește despre relația dintre credința în divinitate și modul în care demnitatea umană se raportează astăzi la inteligența artificială, o prezență tot mai vizibilă în viețile tuturor.

„La finalul acestei luni voi putea spune că trăiesc de peste 80 de ani.

Deși, în contextul aniversărilor, ne referim preponderent la trecut, la realizări, la pierderi, la drumul parcurs, eu cred că este mai relevant să ne raportăm realist la prezent, analizând lucid viitorul.

Trecutul meu este cunoscut. Mai mult sau mai puțin, mai adevărat sau mai deformat.

Am plecat de nicăieri. Am câștigat, am pierdut, am câștigat din nou.

Am luptat până la capăt, ca fiecare om care îndrăznește să-și construiască singur destinul, fără să lase pe nimeni să-l opreascǎ din drum.

Am o familie minunată. Cei mai mulți sunt mereu lângă mine. Câțiva sunt în paza Domnului.

Am prieteni adevărați. Puțini și buni, nici nu se poate altfel.

Atât despre ce a fost și ce este.

Ce va fi?

De ani buni mă preocupă două teme fundamentale: credința în Dumnezeu și raportul dintre demnitatea omului și inteligența artificială.

Multă vreme le-am analizat separat. Păreau direcții radical diferite. Analizând atent, am înțeles că sunt complementare, fața și reversul viitorului umanității în ansamblu.

Credința a devenit semnificativă în viața mea într-un moment în care părea că lumea și-a pierdut definitiv reperele, cǎ răul e copleșitor, iar binele nu are nicio șansă.

Evident, nu era așa. Binele are căile lui, neștiute de om, dar binecunoscute de Dumnezeu.

Prin credință, am descoperit un adevăr simplu dar esențial: omul crește exact atunci când se luptă cu forțe ce par mai mari decât el.

Analizând obiectiv, așa mi-am construit întreaga viață: am confruntat deschis, asumat și cu tenacitate provocări ce păreau prea mari până când, la un moment dat, le-am depășit.

Așadar, m-am apropiat de Dumnezeu pentru cǎ am înțeles că există un sens superior pe care trebuie să-l caut.

Într-un mod oarecum similar mă raportez azi la inteligența artificială, pe care o consider cea mai mare și mai acută provocare din istoria umanității.

Stiu că, în prezent, foarte puțini dintre noi sunt real pregătiți pentru coabitarea cu inteligența artificială. Mulți se simt amenințați. Alții o resping pur și simplu, fără să înțeleagă că pericolele nu dispar doar pentru că ai închis ochii.

Cred că este esențial să rămânem atenți. Deschiși. Curioși. Să vrem să înțelegem mai mult și să acționăm concret în această direcție.

Am convingerea profundă că nu suntem ființe limitate “din fabricație”. Nu avem margini fixe, ireversibile.

Pentru că am verificat constant în propria viață, stiu că omul crește din întâlnirea cu ceea ce pare că îl depășește. Așa a supraviețuit foamei, bolilor, războaielor. Așa va supraviețui și revoluției AI, crescând odată cu ea.

Demnitatea umană s-a construit și s-a consolidat de fiecare dată când noi, oamenii, am devenit mai mult decât eram.

Ajuns la optzeci de ani, vă îndemn – cu speranță, credință și dragoste – să priviți spre viitor cu demnitate, onoare și curaj, mintea trează și ochii larg deschiși.”