Umaniștii au fost prezenți, la finele săptămânii trecute, în mijlocul oamenilor. Acțiunea a avut loc în parcul Moghioroș din Capitală unde umaniștii au stat de vorbă cu trecătorii despre proiectele ce ar urma să fie susținute de către aceștia pe viitor, prezentându-le deopotrivă doctrina partidului.
Vineri, PSD și PPU (social-liberal), partidul fondat de Dan Voiculescu, au semnat oficial o alianță electorală pentru alegerile locale, la Sectorul 4. Din alianță va face parte și ALDE.
Câteva zeci de membri ai Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) au lansat, în acest weekend, în Parcul Moghioroș, campania de strângere de semnături pentru alegerile locale din Sectorul 6 al Capitalei. Programul lor „6 din 6” a strâns, în două ore, jumătate din semnăturile de care au nevoie candidații pentru postul de Primar și posturile de consilieri locali ai Sectorului 6.
Biroul Executiv al filialei București a Partidului Puterii Umaniste - social-liberal (PPU-sl) a decis joi, 30 iulie, să susțină candidatura Gabrielei Firea la Primăria Captialei. Filiala condusă de deputata Steluța Cătăniciu a mai stabilit ca filialele de la sectoarele 1, 2, 3, 4 și 6 să participe la alegerile locale în alianțe, iar filiala Sector 5 pe cont propriu.
PPU-SL a semnat, vineri, un protocolul de alianță cu PSD pentru alegerile locale de la Sectorul 4 din București prin care cele două partide s-au angajat să îl susțină pe actualul primar, Daniel Băluță, pentru câștigarea unui nou mandat.
Partidului Puterii Umaniste a decis la ședința Biroului executive, care a avut loc pe data de 28 iulie, modalitatea de a participa la alegerile locale pentru primăriile de Sector ale Capitalei.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și-a lansat o parte a candidaților umaniști din județul Iași pentru alegerile locale, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc vineri, sediul filialei județene Iași a PPU (social-liberal).
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) a semnat, vineri, protocolul privind o alianță electorală între PPU (social-liberal) și PSD, la nivelul Sectorului 4 al Capitalei.
PACHETUL TOTAL NEGOCIAT LA CONSILIUL EUROPEAN- 1824,3 miliarde euro din care:
Tinerii umaniști au avut prima întâlnire pe zoom alaturi de noul lider Ingrid Iordache.
Au stabilit activitățile pentru viitorul apropiat și au dezbatut proiectele naționale pe care le vor desfășura în întreaga țară, constant și periodic.
Ne consolidam permanent și susținem ideea unei generații noi in politica românească, prin echipe formate din profesioniști in fiecare județ și…
