Partidul Umanist Social Liberal atrage atenția asupra unei realități revoltătoare: România a ajuns ultima în Uniunea Europeană la capitolul reziliență alimentară și pe locul 52 la nivel global din 60 de țări măsurate, fiind plasată în clasamente alături de unele dintre cele mai sărace și vulnerabile state ale lumii.
Deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu a votat în favoarea proiectului de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului.
În contextul negocierilor avansate privind revizuirea Codului Vamal al Uniunii Europene, eurodeputatul PUSL Maria Grapini, raportor al Parlamentului European pe acest dosar și vicepreședinte al Comisiei pentru piață internă și protecția consumatorilor, subliniază necesitatea unor măsuri ferme pentru protejarea cetățenilor europeni.
Anunțul Guvernului de a declara situație de criză pe piața carburanților și măsurile de limitare a creșterii prețurilor trebuie să fie însoțit și de garanții privind eficiența lor.
Marius Constantin, primarul PUSL al orașului Băicoi, a anunțat că vor fi oferite ajutoare financiare pentru plata impozitelor locale pentru persoanele cu handicap și familiilor care au în întreținere copii cu nevoie speciale: „Am fost puși în postura neplăcută de a majora impozitele, decizia nu a fost la Consiliul Local, s-au pierdut multe facilități. Noi…
O nouă criză economică mondială de proporții reprezintă un scenariu posibil, afirmă profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic, care vorbește despre un cumul de factori care favorizează acest scenariu.
Marius Constantin, primarul PUSL al orașului Băicoi, demonstrează că „implicarea” nu e doar un cuvânt.
Sectorul producției de lapte din România traversează o criză profundă, în condițiile în care fermierii autohtoni sunt obligați să vândă materia primă chiar și sub costul de producție, în timp ce prețurile la raft continuă să crească semnificativ.
