🎖️ „Nu este normal ca doi ofițeri care au avut același grad, aceeași armă, aceeași vechime și au servit în aceleași structuri, să aibă pensii diferite.”
Mesajul transmis de deputatul PUSL Bogdan Ciucă, pr
🤝 PUSL continuă demersurile pentru eliminarea discriminărilor din sistemul pensiilor militare.
🎖️ Generalul (r) Mircea Mîndrescu a vorbit, în cadrul conferinței organizate de PUSL, despre impactul pe care actualele inechități din sistemul de pensii îl au asupra militarilor.
De Sfinții Constantin și Elena, la sediul Partidului Umanist Social Liberal, a avut loc evenimentul „Împărătesele lumii moderne”, o întâlnire dedicată femeilor care construiesc, inspiră, conduc și schimbă comunități prin inteligență, empatie și curaj.
Evenimentul a reunit personalități din domenii diferite – politică, psihologie, cultură, agricultură și drept – într-un dialog despre forța feminină autentică, despre…
La sediul central al Partidul Umanist Social Liberal, am avut bucuria să găzduim un workshop dedicat tinerilor, axat pe comunicare politică și leadership.
