Identitatea individuală și culturală ale comunităților române din județele Covasna, Harghita și Mureș riscă să dispară.
Vicepreședintele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), Mihai Teodor, a salutat declarația Președintelui Parlamentului European, David Sassoli,
Umaniștii hunedoreni i-au colindat pe bătrânii de la Centrul Gold Age din Simeria.
Leontin Constantinescu s-a alăturat de curând echipei umaniste, fiind numit liderul filialei județene PPUSL din Călărași.
Biroul Executiv Permanent al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) a hotărât să numească în funcția de lider al filialei județene Ialomița pe Ion Nica.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) a lansat astăzi, 30 de noiembrie, Campania națională „Bucuria de a fi propriul tău stăpân!”.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) va organiza sâmbătă, 30 noiembrie, o conferință de presă, ce va fi susținută la Casa Presei, începând cu ora 12:00.
Vicepreședintele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), av. Daniel Ionașcu, taxează legislația în vigoare cu privire discriminarea candidaților la președinție.
Juristul Alexandru Ionescu este președintele filialei umaniste din județul Vâlcea, începând din 12 noiembrie.
Candidatul umanist Președinția României, Ramona Ioana Bruynseels, a reacționat, după ce în mediul online, a apărut un clip video, care arată că votul prin corespondență ar putea fi viciat.
