Conferința „Bucuria de a fi propriul tău stăpân - Meseria, brățară de aur”, a avut loc joi, la Brăila, evenimentul dedicat celor două importante principii umaniste fiind deschis publicului larg.
Doina Pârcălabu, lider al Departamentului pentru Muncă şi Protecţie Socială al PPU (social-liberal) şi fost preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, atrage atenţia că se încearcă în permanenţă deturnarea atenţiei opiniei publice, în ceea ce priveşte măsurile şi proiectele Ministerului Muncii.
Eșecul coaliției de guvernare este unul evident, iar guvernanții sunt lipsiți de soluții, transmite europarlamentarul umanist Maria Grapini, într-o scrisoare deschisă, în care amintește că cea mai eficientă coaliție de guvernare rămâne USL.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) precizează că președintele filialei județene Suceava este deputatul Vlad Popescu Piedone, validat în funcție de către Biroul Executiv al PPU (social-liberal).
Grațiela Gavrilescu: “Trebuie să punem punct practicilor periculoase pentru sănătatea noastră și a mediului”Deputatul Grațiela Gavrilescu a depus, alături de 115 colegi din PPU (social-liberal), PSD și neafiliați, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii 211 din 2011, privind regimul deșeurilor.
Curtea Constituțională a decis, în unanimitate, că demiterea Avocatului Poporului este neconstituțională, iar decizia judecătorilor CCR denotă o situație intolerabilă la vârful statului, acolo unde guvernarea este construită pe acțiuni abuzive și neconforme cu normele statului de drept și ale moralității, afirmă Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal).
Umaniștii din Caraș-Severin și-au lansat noua conducere, în cadrul unui eveniment ce a avut loc vineri, la sediul filialei județene a PPU (social-liberal).
Ana-Loredana Predescu, deputat PPU(social-liberal), afiliat grupului PSD, a depus un proiect de lege care prevede dobândirea de competențe antreprenoriale și financiare de bază, pentru elevii din învățământul profesional și tehnic, pe întreaga durată a anilor de studiu.
Maria Grapini, europarlamentar PPU (social-liberal), alături de membrii filialei umaniste din Iași, au organizat luni a doua ediție a conferinței de presă „Bucuria de a fi propriul tău stăpân – meseria, brățară de aur”.
Ana-Loredana Predescu, parlamentar PPU (social-liberal) și membru în Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, atrage atenția cu privire la efectele pe care pandemia le-a creat asupra unei generații întregi de copii.
