Anularea în primă instanță a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) al Sectorului 5 de către Tribunalul București, după un demers al primarului general Nicușor Dan, poate aduce pierderi de peste un miliard de euro, prin imposibilitatea efectuării unor investiții publice.
Unele proiecte legate de mediu ridică o serie de semne de întrebare asupra oportunității adoptării lor, iar umaniștii atrag atenția că, în practică, s-ar putea ajunge la situații nefavorabile românilor.
Primarul general Nicușor Dan își uită rolul și comite un nou abuz, în cazul discuției privind oportunitatea demolării a trei imobile situate în centrul Capitalei, vizavi de Școala Centrală. Opinia sa partizană în acest caz reprezintă doar un exercițiu de imagine, avertizează arhitectul Florin Alexandrescu, liderul Departamentului pentru Arhitectură și Urbanism al PPU (social-liberal).
Recenta vizită în România a comisarului european Thierry Breton a ridicat o serie de semne de întrebare legate de scopul exact al acestei vizite.
Cele mai recente guvernări ne-au adus nu doar într-o situație dificilă din punct de vedere economic, ci au și erodat semnificativ încrederea românilor, și așa scăzută, în instituțiile statului și în politicieni.
Umaniștii atrag atenția că neimplicarea aleșilor în procesul de legiferare este contrară intereselor României și ale românilor.
Umaniștii au obținut o victorie extrem de importantă, ministrul Educației anunțând că 70 de milioane de teste de salivă pentru COVID-19 vor ajunge în școli, grădinițe și licee.
Promisiunea ministrului Sorin Cîmpeanu vine după atenționarea umaniștilor în ceea ce privește nevoia de a-i proteja pe elevi și cadrele didactice, în contextul actualei crize sanitare provocată de…
Umaniștii au găsit o soluție pentru a le asigura un minim de confort celor 90 de familii din Sectorul 5, care locuiesc într-un imobil fără alimentare cu energie electrică, pentru că primarul general refuză să semneze documentele necesare.
La inițiativa umaniștilor a fost depus în Parlamentul României proiectul de lege al Fondului de Solidaritate „Locuințe pentru tinerii români”. Inițiativa reprezintă un răspuns la nevoile multor familii tinere din România, iar adoptarea să ar reprezenta un sprijin real, într-o perioadă economică dificilă.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și Partidul Social Democrat au semnat, miercuri, la Parlament, un acord politic pentru elaborarea unei strategii naționale axată pe trei piloni: susținerea natalității, creșterea calității vieții pentru toți românii, respectiv sprijinirea și ocrotirea seniorilor.
