Detașarea de mizele politice imediate oferă avantajul unei perspective de ansamblu. În ultimii ani, privesc de la o asumată distanță nesfârșitele confruntări între dreapta și stânga, liberalism și social-democrație, presupuși conservatori și presupuși reformatori. Indiferent de direcție, aproape toți luptă “împotriva” a ceva sau a cuiva și, doar extrem de rar, “pentru” cineva sau ceva! Rezultatul acestor abordări este, implicit, constant distructiv.
În ultima decadă a lunii trecute, în Parlamentul European a fost adoptat un raport care reglementează ponderea și modalitatea în care inteligența artificială poate fi folosită în domenii strategice precum apărarea și monitorizarea cetățenilor. Știrea preluată de presa europeană începând din 22 ianuarie, a ajuns, în aceste zile, și pe câteva site-uri autohtone.
În timp ce numărul victimelor tragediei de la Institutul “Matei Balș” continuă să crească în fiecare zi, ecourile îngrijorării firești exprimată de întreaga societate sunt tot mai mult acoperite de răfuiala politică, în care diverși lideri își plătesc polițe personale și vânează vizibilitate.
Urmărind ceremonia de învestire a celui de-al 46 Președinte al Statelor Unite ale Americii am înțeles, o dată în plus, uriașa forță a națiunii americane de a depăși, întărită, toate marile încercări ale istoriei.
În majoritatea statelor europene, în ciuda efectelor Pandemiei, cursurile școlare nu au fost suspendate! În Franța, Germania sau Spania, în ciuda unor recorduri negative de contaminare, majoritatea școlilor au rămas deschise. Guvernele din statele amintite au decis, evaluând riscurile, că este prioritar ca elevii să meargă, efectiv, la școală.
Decizia Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea măririi pensiilor cu 40% și consacrarea, o dată în plus, a prerogativei Parlamentului de a decide asupra acestui subiect are, în opinia mea, cel puțin două consecințe pozitive esențiale:
În ciuda unei intense campanii de promovare a vaccinării împotriva Coronavirusului, populația manifestă încă, la nivel global, numeroase rezerve.
Administrarea inteligentă a presiunii generate de Pandemie asupra economiei mondiale reprezintă una dintre principalele provocări ale anului care a început.
Conform presei, cele trei partide care vor forma noua coaliție de guvernare și-au împărțit funcțiile de miniștri, secretari de stat, prefecți, subprefecți. Probabil vor urma pozițiile de șefi de cabinet, șoferi, bucătari și cosmeticieni, repartizate riguros, în baza algoritmului.
Recentul scandal de rasism în care a fost implicat un arbitru român, amplu preluat în presa internațională, a subliniat, printre altele, stereotipurile negative care funcționează încă la adresa națiunii noastre.
